26 nov. 2014

Parada anotimpurilor

De ceva timp m-am mutat la casă.
Preocupată de aranjarea interioară a acesteia, am cam neglijat grădina din jur. Fiind vară, apoi toamnă, nu prea am băgat de seamă, totul fiind verde în jur. Dar acum, când iarna deja s-a instalat, mi-am dat seama cât de trist arată totul. Şi recunosc că nu îmi prea place. Mai ales că, acasă la mine (mă refer la locul unde am crescut şi unde revin cu drag de fiecare dată), grădina arată superb. 


Oricare ar fi anotimpul. Pare că eşti la parada florilor! De când apar primii ghiocei, apoi lalelele, trandafirii, totul e o feerie. Multitudinea culorilor din grădină îţi aprinde imaginaţia. Să nu mai vorbesc de parfumul lor! Al florilor.

Aşa că m-am hotărât să-mi transform şi grădina de aici, într-un paradis frumos mirositor, într-o veritabilă paradă  a anotimpurilor (cat-walk, nu am făcut decât franceză la şcoală)!
La intrarea în curte, am o alee ce duce către casă. Dale din zgură, ştiţi voi de care. M-am gândit ca în permanenţă aceasta să fie flancată de plante. Şi preluând modelul de acasă o să încep cu ghioceii pe care îi voi aduce chiar de acolo în primăvară. Un pic de "ceva" moldovenesc pe tărâm oltenesc, ar zice prietenul meu! Şi are dreptate. Mereu simţim nevoia de a ne întoarce în locul unde ne-am născut sau măcar să ne înconjurăm de ceva ce să ne facă să ne simţim ca acasă.
Bun, până aici nu a fost prea greu.
După ghiocei voi vrea să-mi apară lalelele şi narcisele. Dar îmi doresc ceva aparte. Aşa că m-am orientat spre cei de la Covera:


unde din propria-mi experienţă ştiu că voi găsi ceea ce-mi doresc.
Mi-e foarte greu să mă decid.
Vara mi-ar place ca atunci când intru în curte, să mă întâmpine pe alee, trandafirii. Să nu mai spuneţi la nimeni, dar sunt florile mele preferate. Acesta chiar e deosebit:
Covera
Tecuci
Ce părere aveţi? Seamănă cei doi trandafiri?

Vă spun sigur că da! Doar că al doilea e deja în grădina de la Tecuci!
Şi ştiu sigur că mă pot bucura de frumuseţea şi parfumul lor până în toamnă.
Credeaţi  că voi uita de crizanteme? Sunt cam ultimile flori ce rămân pe baricade până toamna târziu şi de multe ori rezistă cu încăpăţânare începutului friguros de iarnă.
Oricum va trebui desigur să mă dotez şi cu ceva echipament de udat .
Cred însă că vedeta iernii va fi freza. Cum care freză? Cea de zăpadă, desigur! Şi asta urgent! Tocmai a început să se aştearnă zăpada şi după cum se pare, prea curând nu scăpăm de ea. Mă gândesc la asta:



V-ar place aşa ceva? Mie sigur, când mă gândesc câtă zăpadă am de dat!

Şi ca să vă mai încălziţi oleacă,  ascultaţi şi admiraţi:

                          

6 comentarii: