7 aug. 2014

Pasiunea verii

Întotdeauna am fost fascinată de dans.
Dar parcă am două picioare stângi sau și mai rău dacă s-ar putea spune.
Acum ceva timp în urmă am fost cu vara mea la unul din cursurile ei de dans. Bachata, mi-a zis că se numea acel stil de dans. Până atunci nici nu știam că există așa ceva. O invidiam pentru cât de ușor se mișca pe ringul de dans. Se vede că îi place să danseze. Părea ceva natural când o făcea ea. Nu știam totuși câte ore de dans îi trebuiră pentru a ajunge la acea performanță (așa o consideram cel puțin eu). Dar cel mai mult mi-a plăcut când la nunta ei, a fost invitată la dans de antrenorul ei. A fost o surpriză pentru toată lumea, inclusiv pentru ea. Moment unic!
I-am cerut detalii despre pregătirea în vederea nunții.  Dansul miresei spunea că l-a pregătit împreună cu soțul și cu cei de la școala de dans Soft Step
 
Aceștia oferă cursuri pentru cei care doresc o coregrafie unică pentru dansul din deschiderea nunții

 

Mirii pot opta pentru ședințe individuale sau pachete de 5 sau 10 ședințe. Poți opta pentru un singur stil de dans sau pentru un colaj de mai multe melodii pe mai multe stiluri de dans.
Cum am ceva timp liber vara asta, am zis că merită să încerc să învăț să-mi transform stângăcia în pasiune.
Nerăbdătoare am intrat pe site-ul lor. Au cursuri de dans pentru copii, pentru adulți, pentru seniori, pentru nuntă. Am mers mai departe cu căutarea și am văzut că la ei poți învăța să dansezi: vals lent, tango, vals vienez, slow fox, salsa, bachata și lista poate continua.
Cursurile au loc într-o sală centrală și modernă. Seriile sunt formate din maxim 20 persoane.
De reținut este și faptul că vă oferă dansatori profesioniști pentru evenimente (botezuri, nunți, corporate, teambuildings).
Cred că imaginile fac mai mult decât cuvintele




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu