18 oct. 2019

Visurile sunt frumoase dar cât costă ele?

Visurile sunt frumoase, dar cât costă ele? Te întrebi şi tu?

În liniştea camerei se auzi un beep. Era telefonul care îmi anunţa intrarea unui mesaj pe messenger. Curioasă m-am uitat să văd ce intrase: https://www.aia-proiect.ro/. Eram puţin nedumerită, dar când am văzut că era de la cea mai bună prietena a mea, am înţeles. Vroia să mă ajute să mă hotărăsc, odată, ce tip de casă să-mi construiesc şi ce presupune asta.
“- Drăguţă, caută de vezi proiecte de casă cu mansardă şi fă-ţi o idee. Vezi că dai şi de case cu etaj. Poate asta te va hotărî să te apuci de treabă. Altminteri mai trece o toamnă până te decizi.”
 
Proiecte de casa parter cu etaj
 
Ştiam că e destul de pretenţioasă (ca să nu spun foarte) şi că mă puteam baza pe sugestiile ei. Mai ştiu şi că datorită profesiei de inginer, nu o dată şi-a dovedit capacitatea analitică de a vedea lucrurile.
Era bine dacă înainte de a achiziţiona acel imobil îi ceream părerea. Atunci mi s-a părut un preţ bun, dar nu am văzut mai departe. Parcă o şi aud:
- Fetiţă, nu banii contează; degeaba îţi iei un apartament/casă ieftină, dacă apoi, cu toate modificările, vei cheltui mult mai mult decât dacă l-ai fi achiziţionat la un preţ mai mare. Nu ai înţeles că, dacă ar fi să citez pe cineva, “în viaţă ce e ieftin e scump şi ce e scump e rar”? Să nu mai vorbim cum ar fi dacă nu ţi-ai alege persoanele potrivite cu care să lucrezi.
Am sunat-o să-i cer mai multe lămuriri. Şi le-am primit:
- Ascultă aici la mine, căci îţi vorbesc din experienţă. Ai cam greşit-o când te-ai repezit să faci achiziţia visurilor tale. Măcar ai grijă, cum spuneam şi mai înainte, la cei cu care vei lucra la proiectarea casei. Nu te zgârci să-i alegi pe cei mai ieftini. Să fim serioşi. Ştim foarte bine cum e când dăm mai puţini bani pe ceva. Un exemplu simplu: concedii la hoteluri ieftine, confort mic şi care în final duce la neplăceri mari. Cine pierde? Tu!
 
Aşa că îţi recomand atunci când vei căuta proiectantul perfect pentru tine, să cauţi de fapt un birou de proiectare. Aceştia au în cadrul biroului toate specialităţile, pot oferi servicii complete de proiectare (arhitectură, rezistenţă şi instalaţii, amenajări interioare, avize de amplasament, proiecte de case). Nu e cel mai bun exemplu cel ce îl voi da, dar cred că e potrivit acum: de ce să te duci pentru cumpărături diferite în mai multe magazine, când poţi să mergi într-unul singur, unde ai toate şansele să găseşti la un loc toate produsele căutate? Ai prins ideea? Ai face o economie de timp şi ai avea o singură firmă responsabilă de eventualele neplăceri.
Urmăreşte calitatea serviciilor oferite. Calitatea e mai importantă decât banii. Deci, servicii de calitate!
Dacă nu mă crezi pe mine, ascultă de Steve Jobs: “Nu ai motive să recrutezi oameni bine pregătiţi pentru a le spune ce să facă, ci să angajezi oameni foarte bine pregătiţi ca să îţi spună ei ce să faci”. Cu aşa filozofie, cred şi eu că a reuşit să creeze acel imperiu. 
Important este şi portofoliul de lucrări al biroului de proiectare. Să vezi dacă eşti compatibilă cu ei. Să vezi ce ştiu să facă, ce impact au lucrările lor asupra mediului, asupra celorlalte construcţii. Vezi aici de aşa zisul studiu de însorire, de exemplu, care este necesar pentru autorizaţia de construire. El tratează felul în care iluminatul natural va afecta pe cei din preajma construcţiei. Aici vezi dacă le pasă nu numai de tine ci şi de ceilalţi.
Vezi dacă susţin ideile clienţilor, dacă vor da dovadă de creativitate, unicitate. Dacă vor căuta soluţii interesante, ingenioase pentru clientul final, dar şi pentru mediu. Dacă sunt la curent cu noile cerinţe pentru construirea locuinţelor şi aici mă refer la casele pozitive energetic, adică acele case care produc mai mult decât consumă. Ştiai, de exemplu, că din anul 2020, toate casele nou construite pe teritoriul UE trebuie să aibă consum de energie aproape zero (NZEB- sintagma nearly zero energy building)? Cei de la AIA Proiect vor aduce casa viitorului în prezent: casa activă ROD ®, care este un proiect de casă sustenabil, durabil, ecologic.
 
Logo AIA Proiect
 
O casă a anilor viitori (şi aici vorbesc de viitorul apropiat) ar trebui să fie orientată cu acoperişul cât mai mult spre soare, să aibă panouri termice şi fotovoltaice. Dacă mai şi poate vinde curentul electric produs, cu atât mai bine. Să fie bine izolată termic şi fonic, cu ventilaţie cu recuperare de căldură. Să poată stoca în pământ căldura captată de la soare.
Acum mulţi ani, prin 2010, eram undeva în Elveţia. Vecinul prietenilor unde locuiam, începuse să foreze în curtea lui. Nu prea am înţeles la început de ce, dar am fost lămurită imediat. Avea să plaseze pompe de căldură. Eram puţin confuză deoarece ştiam că avea deja încălzire pe gaze şi, alternativ cu aceasta, pe curent electric. Aveam să aflu că această pompă îi va reduce costurile cu încălzirea locuinţei şi ce era mai important pentru el, era faptul că reprezenta o soluţie ecologică (să nu uităm că eram totuşi în Elveţia). Nu ştiu dacă e doar o coincidenţă dar vecinul era arhitect.
Trebuie să cauţi să lucrezi cu profesionişti. Nu te limita doar la portofoliul de lucrări prezentate ci mergi să vezi şi pe teren lucrările. Impactul este cu totul altul. Vezi dacă simţi sufletul depus în acea locuinţă şi vezi cum se simt proprietarii în acea casă. P.T.Barnum spunea: “Arta cea mai nobilă este aceea de a face pe alţii fericiţi”. Vezi dacă sunt fericiţi acolo.
Normal că fiecare vrem ca acea casă a visurilor noastre să fie unică.
Te întrebi cât costă cel mai frumos vis? Personal cred că nu contează atât timp cât obţii ceea ce îţi doreşti şi eşti fericit.
 
Proiecte de casa parter cu mansarda
  
M-a cam pus pe gânduri pledoaria prietenei mele. Nu ştiu dacă m-a ajutat sau mai mult m-a încurcat în alegerea mea. Cred totuşi că link-ul trimis mă va face să mă decid. 

 

Articol scris pentru SuperBlog2019, proba 7: Cât costă cel mai frumos vis? 

 

16 oct. 2019

Comodă, comodă, dar să ştiu şi eu


De curând am primit invitaţia de a-mi vizita prietena cea mai bună. Locuieşte într-un oraş destul de apropiat de al meu. Într-o sâmbătă dimineaţa, având chef  de ducă, am anunţat-o că plec spre ea. Aşa că m-am urcat în maşină şi i-am dat drumul.
Vreme frumoasă de toamnă, drumul liniştit. O plăcere să conduci.
Mă aştepta cu cafeaua pregătită.
- Intră şi fă-te comodă, mi-a zis. Pune-ţi tu cafeaua cât scot eu croissanţii din cuptor.
Am intrat în cameră şi recunosc că m-a impresionat ce am văzut.
- Tu chiar ţi-ai adus toată tehnologia la tine acasă, i-am zis puţin invidioasă. Nici nu vă închipuiţi câte echipamente electronice şi IT avea. M-aş fi aşteptat la aşa ceva de la un băiat dar nu de la o fată. Cunoşteam pasiunea asta a ei, de a nu putea trăi fără tehnologie, dar nu ştiam că o dusese aşa de departe. Mi-a arătat o parte din ele: încuietoarea inteligentă, conectată la smartphone, boxele care se conectează prin bluetooth, calculatorul de ultimă generaţie de pe birou.
Noroc că a auzit soneria cuptorului şi a dispărut din cameră că altfel nu ştiu ce mă năpădea.
Ascultând de sfatul ei, mi-am umplut ceaşca cu cafea şi luând-o în mână m-am îndreptat spre scaunul din faţa biroului. Da, ştiu, nu e recomandat să ai băuturi pe lângă calculator. Probabil de aceea mi-am şi luat-o.
Visam deja cum o să mă rotesc în acel scaun imens de director şi am dat să mă aşez.
Până să-i aud vocea strigând acel NUUU, eram deja pe jos, cu cafeaua vărsată pe mine.
La orice m-aş fi aşteptat, dar ca, la tehnologia ce o avea în casă, să nu aibă şi un scaun pe măsură, nu. Rotila defectă şi care era pusă de formă, alunecase cât colo.
Am dat să mă înfurii dar râsul ei mi-a oprit acest impuls şi m-a făcut să-mi schimb starea de spirit. Ce sens mai avea? Mai bine făceam ceva practic. Adică să mănânc din acei croissanţi cu ciocolată care stăteau cuminţi şi fierbinţi pe platou.
A, da. Şi să intru de pe telefon pe net. Că de calculatorul ei nu mă mai apropiam.
Am căutat şi i-am arătat ce-i lipsea, adică un Scaun Gaming Spacer, confortabil, ce are înălţimea reglabilă, spatele ajustabil; cu un design modern, din material textil cu imitaţie din piele.
 
Scaun Gaming
 
Cred că mergperfect. Putea să renunţe la vechitura aia care nu se potrivea deloc cu restul.
Dacă tot vizitasem pagina celor de la Spacer, că de ei era vorba, am intrat şi pe accesorii laptop, că tot trebuia să-i cumpăr haină nouă micuţului meu. La laptop mă refer. Un rucsac de calitate, impermeabil, bine compartimentat. Şi aspectuos, desigur. Geanta rucsac Spacer mi-a făcut cu ochiul,  şi pentru că are atât mâner, cât şi două bretele care-ţi permit să ai mâinile libere.
 
Geanta Rucsac Spacer
 Negru, bineinţeles.
Restul zilei a trecut fără evenimente deosebite.
 

 
Articol scris pentru SuperBlog2019, proba 6 : “Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!”
 

Un vis devenit aproape realitate?

Da. Un vis devenit aproape realitate. 

Cochetez demult cu o excursie în jurul lumii.
Primul gând pentru aventură mi-a venit când am citit Cireşarii. Mă şi vedeam bântuind prin peşteri şi descoperind castele. Apoi, la sugestia tatălui meu, am început să citesc Jules Verne, autor ce m-a fascinat cu imaginaţia lui. În urma cu ceva timp, l-am recitit şi pofta de călătorie mi-a revenit mai ales după ce am parcurs „Ocolul Pământului în 80 de zile”. Parcă mă tenta o aşa aventură. 
Tot zicea  prietena mea că are multe cunoştinţe în domeniul geografiei, aşa că m-am gândit să i le testez. Să vedem cum se descurcă cu planificarea unei călătorii în jurul lumii.
Tentaţia a fost mare şi pentru ea. Condiţia ei ca să mă ajute a fost să mă însoţească. Normal că nu aveam ceva împotrivă. Din contră. Dacă ceva nu avea să meargă bine, o aveam cu mine.

Cum orice călătorie începe cu un prim pas, ne-am hotărât să-l facem începând cu documentarea. Mare mi-a fost surpriza când am văzut că deschide calculatorul şi caută ceva.
- Sunt în pas cu vremurile. Tu ce te aşteptai, să scot hărţile şi să fac traseul? N-ai să vezi. Mi-ar trebui prea mult timp. Şi de ce aş face aşa, când îi am pe cei de la Christian Tour care mă pot ajuta.
- Bine, mergem pe mâna ta şi desigur pe experienţa lor. Asta da provocare!
Mă simţeam puţin dezorientată, dar am văzut-o intrând sigură pe pagina lor. Se vedea că nu era prima dată acolo. 

 Împreună am hotărât să optăm pentru  Marele Tur al Greciei. Plecarea ar fi din Bucureşti cu autocarul. În această variantă putem descoperi zona metropolitană a Atenei. Dacă nici aici nu găseşti muzee, nu ştiu unde ai mai putea găsi: muzeul bizantin, muzeul naţional de arheologie, unul din cele mai mari muzee din lume, muzeul muzicii populare greceşti. Merită vizitate şi templele lui Zeus şi Poseidon, precum şi Partenonul. Dacă tot ajungem la templul lui Zeus, la 500 metri găsim şi Acropole Atena sau „Piatra sfântă a Atenei”care a fost dedicat protectoarei oraşului, zeiţa Atena. Nu am uitat nici de teatrul lui Dionisos, primul teatru din  lume. În marele tur vom mai descoperi Termopile, Delphi, Olympia, Corfu şi încă multe alte oraşe. La câţiva kilometri de oraşul Corfu, găsim palatul Achillion, construit de Sissi, împărăteasa Austriei din Bavaria. Tot în acea zonă este şi Aqualand, unul din cele mai frumoase parcuri acvatice din Europa.

Studiind şi oferta de circuite exotice Christian Tour, ne-am decis ca mai departe să alegem Mongolia.
 
Practic traseul nostru, în mare, va acoperi ţări din mai multe continente: începem cum spuneam cu Grecia, apoi Mongolia. Urmează China. Mergem apoi în Australia şi Noua Zeelandă, Ţara de Foc şi Patagonia, America de Nord, Egipt, şi retur la Bucureşti.

Revenind la Mongolia, am ales să vizităm Ulan Bator, Karakorum, Parcurile Naţionale Hustai şi Terelj, precum şi rezervaţia Gun Galuut. În capitală vom vizita mănăstirea Gandan sau „marele loc al bucuriei complete”; aceasta este cea mai mare mănăstire budistă, fiind şi una din puţinele mănăstiri ce au rezistat distrugerilor comuniste. La 20 km de oraş, în stepa mongoleză, găsim statuia ecvestră, de 40 m, a lui Gingis Han, din interiorul căreia, cu ajutorul unui lift, poţi urca şi admira panorama. În parcul Naţional Khogno Khaan putem admira Elsen Tasarkhai sau "dunele izolate de nisip”ce fac parte din marile dune mongole, ele întinzându-se pe cam 80 km. Ar mai fi Karakorum cu mănăstirea Erdene Zuu, cea mai veche mănăstire budistă din Mongolia, construită prin 1585. În parcul Hustai putem admira cei peste 300 de cai sălbatici „takhi”. În apropiere de intrarea în parcul Terelj regăsim o stâncă ce reprezintă o broască ţestoasă „melkhi khad”de 24 metri şi cea a „bătrânului care citeşte”. De aici o să-mi iau ca suvenir un Morin Khuur, adică un instrument tradiţional cu două corzi din păr de cal şi desigur ceva cadouri din caşmir. Aş încerca şi boortsog-ul, acea gogoaşă prăjită în ulei, care poate fi servită cu unt sau miere şi „airagul”, băutura preparată din lapte fermentat  de iapă şi amestecat cu alcool.


Ulan Bator
 

Din Mongolia vom ajunge în China, unde vom alege circuitul Grandoarea Orientului. Nu putem ajunge în China şi să nu vizităm Marele Zid, construit pentru apărarea în faţa invaziilor mongole, pe o lungime mai mare de 5000 km. Din Beiging, parcurgând Drumul Sacru ajungem la mormintele Dinastiei Ming. În Beijing nu vom rata Oraşul Interzis şi nici Piaţa Tiananmen. Cu trenul de mare viteză ajungem în Xi’an, punct terminus pentru Drumul Mătăsii odinioară. Aici putem merge la Mormântul primului Împărat al Chinei, Qin Shihuang, unde putem vedea armata celor 7000 de războinici de teracotă, a opta minune a lumii. Nu putem rata Shanghai-ul, cel mai mare oraş din China, cu Templul lui Buddha de Jad, Grădinile YuYuan şi bazarul cu acelaşi nume. Din bucătăria chinezească voi încerca raţa caramelizată cu legume şi gui hua lian’ou, flori de lotus însiropate. 

Buun! Din Asia am ales să facem în continuare Australia-Noua Zeelandă. Plecăm spre Melbourne, unde putem să ne plimbăm prin Grădina Fitzroy, căutând floarea Captain’s Cook Cottage, omagiu adus acestui explorator britanic ce nu a ajuns pe pământ australian, să vedem zona de promenadă St. Kilda, monumentul construit în memoria soldaţilor căzuţi în Primul Razboi Mondial. Nu vom rata Parada Pinguinilor Pitici ce se reîntorc acasă. Vom merge pe una din cele mai spectaculoase şosele de coastă din lume, Great Ocean Road, admirând Cei Doisprezece Apostoli. Cu catamaranul vom ajunge la Marea Barieră de Corali. Aici vom practica snorkeling, acel înot pe apă sau prin ea, echipat cu mască de diving şi tub ataşat sau poate scuba diving. Vom vizita şi Sydney-ul cu Parcul Zoologic Featherdale unde putem da de canguri, emu, diavolul tasmanian, urşi Koala. Dacă urcăm la altitudine mai mare, prin pădurile de eucalipt, ajungem să vedem Echo-Point şi  Cele Trei Surori. Dacă vom avea curajul, vom călători pe Scenic Railway, cea mai abruptă cale ferată din lume şi cu Scenic Skyway, telecabina care te face să simţi că pluteşti. În Noua Zeelandă vom face o croazieră pe fiord, vom admira cascadele Bowen şi Stirling, vom merge în Parcul Naţional Muntele Cook. Ar mai fi de vizitat Satul Hobbiţilor. Ca mâncare voi încerca, cred, friptura de cangur, iar ca suveniruri ar fi interesante câteva artefacte ale aborigenilor.


Australia
 

Aici vine momentul când am cam fost în dezacord dacă să vizităm şi America de Nord după ce părăsim Australia, dar cică nu ar fi complet circuitul în jurul lumii dacă nu am face-o, aşa că o să facem oprire şi acolo.
În cazul acesta, ar trebui să ajungem şi în Antartica, dar aici am căzut de acord că e prea frig. Brrr!

Din Noua Zeelandă e mai practic să mergem în America de Sud. Am decis pentru Ţara de Foc şi Patagonia.
Prima oprire va fi la Buenos Aires. Nu voi rata un tango show la el acasă. Nu sunt amatoare de fotbal dar voi merge să vedem clădirile viu colorate şi portretele fotbaliştilor ce acoperă zidurile. În Ushuaia vom merge pe Canalul Beagle, urmând ca tot de aici să plecăm spre El Chalten pentru a lua parte la măcar una din cele două drumeţii: Laguna de los Tres şi Laguna Torre. Tot în Ushuaia putem vedea simpaticii pinguini. Din El Calafate vom merge la Gheţarul Perito Moreno pentru a auzi  cum crapă gheţarii. Trebuie să bifăm şi „capătul lumii”, Patagonia chiliană. Am înţeles că aici vom găsi păsări nandu, condori, flamingo roz, precum şi guanaco. Imaginea mea despre cel mai îndepărtat loc de pe pamânt era sumbră. Sper ca această călătorie să mi-o schimbe. Nu ştiu dacă e legendă, dar se zice că Ţara de Foc ar fi fost descoperită de un român. 

Din America de Sud urcăm către America de Nord. Ne propunem să vizităm Coasta de Vest şi Parcurile Naţionale. Primul contact cu America de Nord este oraşul San Francisco unde vom vizita centrul economic, Union Square, China Town, podul Golden Gate, poate şi insula Alcatraz. Interesant mi se pare şi Parcul National Yosemite, cu arborii de sequoia şi cascadele cu pereţi de granit. Vom traversa şi Central Valley, recunoscută pentru vinurile sale. Nu se poate să ajungem aici şi să nu trecem prin „ghost town”, nu de alta dar vreau să văd un  şerif adevărat. Credeţi că ratăm Las Vegas-ul? Ei, aş! Nu mă refer numai la cazinouri, ci şi la Muzeul Figurilor de ceară Madame Tussauds. În Las Vegas găsim copii fidele ale unor monumente, construcţii emblematice din întreaga lume. În deşertul Mojave vom descoperi Valea de Foc, ce are o vechime de peste 150 milioane de ani. Este denumită astfel datorită stâncilor portocalii şi roşietice. Dacă tot vorbim de locuri spectaculoase, amintim şi Grand Canyon care e străbătut de fluviul Colorado. Aş vrea să-l văd din elicopter.  În mod sigur voi gusta şi un burger la el acasă. Acum dacă tot ajungem până aici, vom merge şi în Los Angeles, Oraşul Îngerilor. Vom merge pe plajele din Santa Monica până în Beverly Hills şi Hollywood. Los Angeles se întinde de-a lungul coastei oceanului Pacific, de la Long Beach până la Malibu. 

E timpul să ajungem şi în Africa. Am optat să mergem pe urmele faraonilor din Egiptul Antic. Sunt atât de multe de văzut că nu ştiu ce să vedem mai întâi: Templul Karnak, Valea Regilor, Coloşii lui Memnon, Vechiul Cairo cu Citadela, Muzeul de Egiptologie.Voi cumpăra câteva picturi pe papirus şi condimente. Voi încerca şi mâncarea lor specifică, ful medames. 

Cred că aproape ne-am încadrat şi în cele 80 de zile. Cum primul pas a fost făcut, urmează al doilea: punerea în aplicare a planului nostru de călătorie.

 

Articol scris pentru SuperBlog2019, proba 5: Ocolul Pământului alături de Christian Tour